Din nou am același vis; este întotdeauna aceeași cameră rece și tristă. La început pare întotdeauna întuneric, dar datorită câtorva lumânări în cameră pot vedea în camera alăturată, unde există întotdeauna o canapea roșie, unde o femeie ciudată îmi așteaptă compania. Nu-i pot auzi niciodată vocea, dar din anumite motive știu că mă cheamă. Când mă ridic din pat pentru a veni la ea, simt aceeași durere ascuțită în ochi, dar nu mă opresc niciodată să mă mișc, indiferent cât de intensă devine durerea, ca și cum corpul meu ar fi posedat. Lumina strălucitoare a lumânărilor care mă duce mai aproape...
1.6K Vizualizari
Likes 0